Datorez scuze tuturor colegilor mei și familiilor lor pentru ieșirea mea în decor de la petrecerea companiei, organizată sâmbăta trecută. Acum am realizat faptul că comportamentul meu, influențat de un consum exagerat de alcool, a fost jignitor la adresa celor invitați. Îmi pare foarte rău!

Știam că așteptați cu nerăbdare această petrecere, pe care eu am stricat-o cu atitudinea mea. Nu pot retrage ceea ce am făcut deja, dar vreau să știți că aveți promisiunea mea că pe viitor voi fi sobru la aceste eveniment.