Categorie: Prezentarea de scuze pentru întârzierea la o întâlnire

Ver. 1 | Prezentarea de scuze pentru întârzierea la o întâlnire

Îmi cer scuze că am ajuns mai târziu la întâlnirea departamentului din această dimineață. Unul dintre angajații mei se confruntă cu o problemă personală serioasă, și am decis să stau de vorbă cu el pentru a îi oferi un punct de vedere obiectiv în rezolvarea acesteia.

Sunt conștient că am pierdut ocazia de a raporta progresul pe care l-am avut în luna precedentă, însă sper că pot cumula aceste informații retrospective în raportul de la următoarea noastră întâlnire.

Știu că este frustrant să nu existe o situație care să cuprindă toate informațiile cumulate la nivel de companie însă pur și simplu nu am putut sa grăbesc discuția cu colegul meu.

Vă asigur pe toți de deplina mea susținere!

Ver. 2 | Prezentarea de scuze pentru întârzierea la o întâlnire

Vă rog să acceptați scuzele mele sincere pentru că am întârziat la întâlnirea noastră programată pentru această după-amiază. Dintre toate întâlnirile pe care le-a avut în decursul acestui an, aceasta este singura la care țineam neapărat să ajung în timp util.

Nu m-am informat corespunzător cu privire la situația traficului spre zona în care se află sediul companiei dumneavoastră, care este serios afectat de lucrările la infrastructura de curent care se desfășoară în aceste zile.

Sper că îmi veți oferi șansa să vă prezint propunerea mea de colaborare dumneavoastră și domnului <<introduceți numele persoanei>> în ședința de săptămâna viitoare.

Mulțumiri sincere pentru răbdarea și atenția pe care mi-ați acordat-o!

Ver. 3 | Prezentarea de scuze pentru întârzierea la o întâlnire

Vă rog să mă scuzați pentru că întârziat la întâlnirea departamentului de marți. Îmi dau seama că acest lucru a afectat agenda zilei, fapt deosebit de frustrant.

Din momentul în care am căzut de acord să organizăm întâlnirea, am așteptat cu nerăbdare să schimbăm o serie de idei legat de proiectul nostru comun și să decidem asupra unui plan de acțiune.

Nu știu din ce motiv, mi-am notat în agendă că întâlnirea va avea loc de la ora <<introduceți ora>>, așa că mi-am petrecut timpul în biroul meu pregătindu-mi  prezentarea.

Am rugămintea sa îmi spuneți dacă putem reprograma prezentarea mea pentru întâlnirea din data de <<introduceți data>>?

Sunt foarte interesat să prezint noul plan de acțiune cât mai curând posibil. În așteptarea răspunsului vă transmit din nou cele mai sincere scuze pentru acest incident!

Se încarcă
								
								

Categorii